Resuscitare duminicala

Sa-mi ierte politia cerului nerespectarea regulilor duminicale, dar coma care-si ascute uneltele de tortura pitita dupa zidul timpului nu-mi ofera posibilitatea petrecerii unei zile tolanit in fata TV-ului urmarind plictisitoarele emisiuni dambovitene sau eventualitatea culegerii randurilor ramase neatinse din Gestapo-ul lui Sven Hassel. Trebuie sa o readuc cel putin pe linia de plutire, am neglijato si a cazut in derizoriu. Am vrut sa renunt, s-o omor. Gestul nu exprima lasitatea, era puterea nemasurata a lenii, rugina era deja depusa pe rotitele creierului. Noroc cu magazinul de feronerie de la coltul strazii, spray anti-rugina nu gasesti la supermarketul cartierului.

Am convingerea ca nu am intarziat chiar daca proverbul spune “mai bine mai tarziu decat niciodata” – nu exista asa ceva, exista doar soarta, unele lucruri nu pot fi schimbate.
Comandantul impasibil caruia ii cadeau ostasi pe front ca perele coapte de la inceputul toamnei fara ai mai sosi alti recruti in schimb, eram eu. Ego-ul arogant, ingamfat si nepasator, imi zicea ca ma voi muta si voi avea mai multa grija de cel/cea nou/noua. Insa al III-lea anotimp mi-a soptit sa renunt la noutate, nu e momentul. In plus creatorul nu-si distruge creatia, ea se autodistruge sau se evidentiaza singura.